Sâmbătă, 18 decembrie , sala de sport a Gimnaziului Liviu Rebreanu a găzduit etapa municipală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, ramura fotbal pentru învăţământul primar .
La startul competiţiei s-au aliniat 7 formaţii , repartizate, în urma tragerii la sorţi , în 2 grupe. Grupa 1 a fost formată din Şcoala Gen. nr.7 , Gimn. Al.I Cuza , Şcoala Gen.nr. 2 şi Gimnaziul Europa .
Grupa a 2-a a fost formată din Gimnaziul Liviu Rebreanu , Gimnaziul Serafim Duicu şi Gimnaziul Romulus Guga.
Prima partidă am câştigat-o cu 5-0 (3-0 ) , golurile fiind înscrise de Dragoş Conţiu (2) , Emil Coroş , Marcel Chiorean şi Raul Neag.
A doua confruntare, cu formaţia de la Serafim Duicu, am câştigat-o cu 3-0 , prin golurile lui Dragoş (2) şi Emil (1) .
Câştigând grupa a doua, am intrat în semifinală, cu echipa clasată pe locul al doilea în prima grupă, şi anume cea a Gimnaziului Alexandru Ioan Cuza. Echipa noastră s-a impus cu 3-0 (1-0) , înscriind prin Dragoş de 2 ori, şi Emil 1 dată.
Intram astfel în finală , unde urma să întâlnim învingătoarea din cealaltă semifinală, cea dintre Şcoala 7 şi Gimn. Romulus Guga .( scor 6-0 ) .
Meciul , aprig disputat , s-a încheiat la egalitate, 2-2 , trecându-se la executarea loviturilor de departajare. Abia dupa a 8-a serie de lovituri, balanţa s-a înclinat în favoarea celor de la Generală 7.
Le promitem încă de acum, că , la etapa judeţeană , ne vom lua revanşa în plan sportiv.
Lotul echipei noastre a fost alcătuit din:
Alex Boroş, Mihai Fărcaş şi Andrei Pavel (portari )
Andrei Opincar , Marcel Chiorean , Sebastian Matei , Sebastian Ştefan , Bella Kerestes ( fundaşi )
Dragoş Conţiu , Boti Pall (mijlocaşi)
Emil Coroş , Raul Neag ,Bogdan Blaga, David Sava, Arnold Asztalos, Darius Pop (atacanţi )
)antrenor : profesor Codruţ Morariu )
Felicitări tuturor , şi mult succes la etapa judeţeană din luna februarie.
Sărbătoarea Crăciunului să vă aducă sănătate deplină , alături de împlinirea tuturor dorinţelor în plan sportiv , pentru anul ce bate la uşă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu